Încă de mică mi se spunea că România nu este o țară în care să te dezvolți și să întemeiezi o familie. Astfel, familia mă încuraja să învăț bine, ca să pot pleca și să fac ceva.. dincolo. Nu prea conta unde, important era să nu rămân aici.
De fiecare dată când auzeam aceste sfaturi, mă întrebam ,,de ce?̕̕ ̕. De ce vor toți ca eu să plec? De ce nu își doresc ca eu să rămân și să schimb ceva? De ce cred ei că aș fi mai bine în străinătate? De ce cred ei că România numai are speranță? Sau de ce nu mai au ei speranță pentru țara în care m-am născut și am crescut? Am adresat de mai mlte ori aceste întrebări mai multor persoane. Majoritatea răspunsurilor erau ,,România este coruptă̔ ̓ ̓, sau ,,aici nu ești respectată ̓ ̓. Am început să mă uit la știri, să citesc articole și să mă interesez tot mai mult în această direcție. Îmi doream să le demonstrez că nu au dreptate, că încă se mai pot schimba lucrurile aici.
România este o țară frumoasă, cu multe obiective turistice care merită vizitate. Castelul Peleș, care a fost construit de către regele Carol I în secolul XIX, Castelul Corvinilor din Hunedoara, ridicat de către Ioan de Hunedoara în secolul XV și Castelul Bran, cunoscut în toată lumea ca fiind ,,Castelul lui Dracula” sunt doar câteva dintre cele mai vizitate obiective turistice din România.
România are oameni frumoși, oameni cu sufletul mare, săritori, respectuoși, care vor doar să ajute și nu cer nimic în schimb. România are intelectuali, cercetători, olimpici.. oameni de calitate. Constantin Brâncuși, George Enescu, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi și Simona Halep sunt români. Cu ei ne mândrim. Henri Coandă a inventat avionul cu reacție în 1910. Nicolae Paulescu a descoperit în 1916 inulina. Petrache Poenaru, pandur, creator al steagului Romaniei moderne, inginer, matematician, inventator si membru titular al Academiei Romane din 1870, a inventat și stiloul. Sunt atât de mulți care merită amintiți și atât de puțini sunt apreciați. Problema însă este la ignoranți, egoiști, egocentrici, cei care își doresc doar binele propriu, nu și al celor din jur. De multe ori am auzit expresia ,,țara este frumoasă, dar păcat că este populată ̓ ̓. De fiecare dată am râs, însă în mintea mea se derulau din nou aceleași întrebări de mai devreme.
Îmi amintesc că atunci când eram în clasa a IX-a, mama mi-a cumpărat, în rate, un telefon nou. Eram atât de fericită! După o săptămână de la achiziționarea acestuia, mi-a fost furat din buzunar. Deși aveam mare grijă de el, în ziua aceea era ziua unei colege, așa că aveam într-o mână cadoul pentru ea, iar cu cealaltă am plătit florile pe care urma să i le ofer. Florăria se afla la două minute de școală, așa că nu am acordat multă atenție telefonului din buzunar, gândindu-mă că nu i se poate întâmpla nimic până la școală. După ce i-am oferit cadoul și florile prietenei mele, am observat că telefonul nu mai e. L-am căutat, am întrebat colegii, însă nimeni nu știa nimic. Am revenit la florărie ca să întreb dacă nu cumva mi-a căzut acolo. Florăreasa mi-a spus că observase doi hoți de buzunare care stăteau pe lângă mine, așa că îi spusese fiicei ei să fie atentă. Am mers la poliție, unde mi s-a luat o declarație. Am povestit exact ce s-a întamplat, iar polițistul m-a surprins cu replica lui. ,,Uită că l-ai avut. Noi nu putem face nimic. Legea spune că nu putem urmări telefoane, decât dacă ai fost agresată ̓ ̓. În urma acestui incident am înțeles că din păcate, legile sunt făcute în mare măsură în favoarea infractorilor, sau cel puțin așa simțeam atunci. Desigur, au fost mai multe incidente de-a lungul timpului, însă pe acesta mi-l amintesc foarte bine.
Sigur că am și amintiri frumoase din România. Până la urmă, aici m-am născut și am crescut. Copilăria mi-am petrecut-o în mare parte în Bucovăț, o comună prea puțin cunoscută din județul Timiș. Acolo am învățat să merg cu bicicleta, să mă plimb cu rolele, să pescuiesc și multe altele. În fiecare dimineață trebuia să ne trezim la 6:30 pentru a ajunge la timp la școală. Tata obișnuia să pornească televizorul exact când începea imnul României și fredona mândru până începeam și noi să murmurăm. Mama ne mângâia și ne îmbrăca pe când încă nu aveam ochii deschiși. Ne uitam împreună la emisiuni românești, cu persoane valoroase și apreciate. Urmăream de asemenea și emisiuni de tip concurs în care participau și români, pe lângă alte naționalități. Încă de pe atunci am început să mă emoționez la auzirea imnului. Acum, de fiecare dată când aud imnul, duc mâna la inimă și retrăiesc acele momente, acele dimineți în care mă trezeam murmurându-l.
Am vizitat România și am văzut peisaje mai frumoase decât în alte țări, locuri mai curate și oameni mai primitori și săritori decât în străinătate. Eu cred în România și știu că are potențial, eu cred în oamenii cumsecade, politicoși și respectuoși. Din păcat însă, nu cred că se poate acum, sau în perioada imediat următoare. Speranța există, însă pentru un viitor care nu se vede încă la orizont și pe care eu, cel puțin, nu cred că îl voi trăi aici.
Anaida's Blog 